Fiecare seară de 3 noiembrie a fiecărui an anunță cu bucurie aniversarea scenei lirice ieșene. Opera Națională Română din Iași a pregătit un paner bogat cu daruri tuturor iubitorilor de muzică clasică. O Gală Extraordinară de Operă, dedicată mezzosopranei Ramona Zaharia, două reprezentații de ,,Tosca”, de Giacomo Puccini, spectacolul inaugural au punctat 67 de lirică ieșeană, 67 de ani spectacole irepetabile în corolarul melomanilor nelipsiți din sala de spectacol, stagiune de stagiune. Toate acestea, construite și oferite de compartimentele convergente în sensul redării culturii, peste sensibila consecuție a timpurilor, cel puțin unanim învingători în formularea celei mai înalte forme de artă, opera. Baletului, corului, corului de copii al Operei Națională Iași, magnificei orchestre s-au alăturat soliștii îndrăgiți ai casei, vocile lumii revenite în orașul celor șapte coline, pe scena care a crescut artiști, nume ilustre în domeniul cultural internațional.
Tosca, de Giacomo Puccini, spectacol inaugural al Operei din Iași
Toamna Toscăi povestește despre anul 1956, când cortina se ridica în fața unei săli, avide să asculte și să vizioneze primul spectacol ce inaugura Opera de Stat, din Iași. 67 de ani mai târziu, un public la fel de iubitor cuprinde cortina ce tronează, din nou în fața melomanului Florin Cercel, nelipsit din sala de spectacol, de tot atâția ani, tenorului Vasile Filimon, regizorului Mihai Zaborilă, profesorului Vasile Mihăiță, prim oboist, ultimii patru, membri fondatori ai Operei din Iași.
Toamnă de toamnă, publicul se fericește de cântul liric, dar succesul spectacolului răsună în caldele aplauze, de zeci de ani, grație artiștilor lirici ai casei care sub cupola viziunii regizorale a lui Ognian Draganoff și scenografia lui Boris Stoynov, foarte dedicați inspirației compozitorului Puccini, confruntă temperamentele pasionale ale protagoniștilor. Nu există bucurie mai mare pentru melomanul ieșean decât revederea cu monumentala soprană dramatică Irina Scafaru Roșu-Floria Tosca și îndrăgitul tenor Cosmin Marcovici-Mario Cavaradossi, în seara zilei de 4 noiembrie. Din distribuție fac parte Jean-Kristoff Bouton-Scarpia, basul Daniel Mateianu-Angelotti, baritonul Cezar Octavian Ionescu-sacristanul, tenorul Ovidiu Manolache-Spoletta, basul Cătălin Berea-Sciarrone, basul Victor Zaharia-temnicerul, tenorul Petru Pavel-Roberti, Sofia Elena Neacșu și Lorenzo Marian Moise(debut)-păstori. Artiștii ieșeni care continuă să fascineze prin interpretare și care poartă faima scenei lirice ieșene, între granițe și dincolo de acestea. Aplauzele au curs necontenit peste sărbătoarea talentului, în seara de 4 noiembrie 2023, la Opera Națională din Iași.
O capodoperă în trei acte, Tosca este plină de arii, recitative, coruri și alte elemente muzicale împletite într-un întreg fără sudură. Pentru creație, Puccini a folosit motive wagneriene, adică acele scurtături muzicale pentru a identifica personaje, obiecte și idei unice. Forța sa dramatică și personajele sale continuă să fascineze până în prezent și opera sa rămâne una dintre cele mai căutate spre audiție. Floria Tosca, celebră actriță (Soprano) - Cavaradossi, pictor și amantul Toscăi (Tenor) - Scarpia, șeful poliției din Roma (Bariton) - Angelotti, prizonier evadat și fratele lui Attavanti (Bas) sunt protagoniștii unei emoționante povești de dragoste, zădărnicită de interese meschine, lupte de putere și șantajuri. Ariile reprezentative ale operei transced secole și astăzi sunt aplaudate la scenă deschisă. Actul I prezintă toată această încărcătură emoțională, țesătură de intrigă și mărturia zbirului însetat de răzbunare și sânge. În fundalul salvelor de tun, pe mediile armonice ale vocii baritonale – aria Tre sbirri…Una carrozza…presto, răsună languros. Actul al doilea ne prezintă o Tosca răvășită de durere și contraste, îngenuncheată de hotărârea cu care Scarpia îi torturează iubitul, pe Mario, în încercarea de a obține o mărturisire de la acesta despre locul unde s-ar putea ascunde Angelotti.Frumoasa artistă devine criminal moral și de facto atunci când se află în postura de a-și salva dragostea, în detrimentul iubirii de artă, iubire perfect reflectată în aria reprezentativ pucciană Vissi d`arte. Deznodământul nu poate fi nicidecum fericit, când propunerile scenografice fac apel la decorul conferit de platforma castelului Sant Angelo, din Roma. Înconjurat de îngeri din piatră, așteptându-și execuția, Mario dorește să lase o ultimă mărturie a dragostei sale în niște rânduri de scrisoare. Aria actului al treilea - E lucevan le stelle - a cerut de-a lungul timpului bisarea acesteia la scenă deschisă și pare mai degrabă un testament al romantismului și sentimentului, de care Puccini s-a servit în crearea compozițiilor sale.
Cellia Costea, Florin Guzgă și Jean Kristoff Bouton, interpretare memorabilă a personajelor pucciniene
Afișul spectacolului aniversar din anul 2023 anunță o cu totul altă distribuție în rolurile principale pentru reprezentația din 3 noiembrie. Cellia Costea este invitată în rolul Tosca și Florin Guzgă, tenorul casei are debutul în rolul Mario Cavaradossi. Scarpia rămâne același bariton Jean Kristoff Bouton, în prima reprezentație, invitat, dar bine cunoscut Iașilor muzicali. Angelotti este interpretat de solistul casei, basul Teodor Busnea, voce de Wagner. Au participat baletul, condus de Cristina Todi, maestru dans Dan Berihoi și Corul, coordonat de Manuel Giugula. Corul copiilor, dirijat de Raluca Zaharia și Orchestra sub bagheta lui Cristian Sandu au primit aplauzele interminabile.
Dacă prestigioasa manifestare Oscar della lirica ar fi luat în considerare premierea producțiilor de spectacol, Tosca aniversară ieșeană ar fi câștigat la toate categoriile. Un Scarpia magistral redat de Jean Kristoff Bouton. Cellia Costea a rimat din toate punctele de vedere cu Floria Tosca, în seara de 3 noiembrie 2023. La 11 ani distanță de momentul în care Florin Guzgă a pășit pe scena lirică ieșeană, muzicalitatea unui Cavaradossi eroic, în debut l-a confirmat pe cel mai bun tenor din România. Mai departe, povestea!
Trei polițiști...o trăsură...repede!
Venalul Scarpia dă ordin lui Spoletta scrâșnind dinții și bulbucând ochii. Auzim două clopote de biserică, cântecul latin al unei procesiuni, salve de tun. Peste toate solo-ul lui Scarpia. „Tre sbirri... Una carrozza...Presto!...”( ,,Trei polițiști...o trăsură...repede!”, trad.red...).Îl deranjează întrebarea polițistului și încleștează palma într-o strânsură epileptică în dreptul tâmplei. Expectorează din fumul plămânilor, ars, locul de întâlnire după ce ordonează urmărirea Toscăi: ,,Palazo Farnese”(„Palatul Farnese”). Mișcările îî sunt spasmice, convulsive. Victoria timpurie asumată este cântată melodios, plin, carnal, cu o cupiditate nemaiîntâlnită:,,Va, Tosca! Nel tuo cuor s'annida Scarpia!...”(,,Du-te Tosca!Scarpia se cuibărește în inima ta!..”). Baritonul cântă până la o frenezie a poftei de cucerire, ,,Quanta promessa nel tuo pronto sospetto!” (,,Câtă promisiune în suspiciunea ta!”). Vocea corului îi înconjoară trupul , dar zbirul se împotrivește. Preferă rugăciunea păgână cu ale sale stihii care îl ridică ca pe un idol în aur modelat, ,,...veder la fiamma, illanguidir con spasimo d'amor, fra le mie braccia ...illanguidir d'amor”,(,,...vezi flacăra, lâncezi în chinuri de dragoste, în brațele mele...lâncezi în dragoste...”). Incisivul îi pătrunde buza. În crescendo totul capătă valențe hiperbolice, iar ridicarea mâinilor spre cer amplifică luminile neonelor stativelor din fosă, dându-le oxigenul flăcărilor infernale. Scena îi aparține. Totul se termină cu cuvintele blasfematoare: “Tosca, mi fai dimenticar Iddio! (“Tosca, tu mă faci să uit de Dumnezeu!”). El nu se alătură apoi cântecului procesional latin, ci înghite hulpav între brațele întinse ca două păsări răpitoare al său cor, cu a sa măreție, cu ai săi copii. Jean Kristoff Bouton transpare de sub căderea cortinei unduitoare ca un Te Deum. Sala aplaudă minute după ce se aprind luminile chemându-și artistul preferat înapoi în actul artistic de neuitat.
Vis de artă
Tosca statuară rămâne în liniștea caldă semiluminată de sfeșnice. Ea reacționează cu neîncredere. De pe marginea scaunului regal capitonat trupul artistei pare sculptat în ceară. Din substanța vocii arde dolcissimo (redarea unei compoziții cu multă duioșie, n.red.) flacăra penitenței, Vissi d'arte, vissi d'amore,...non feci mai male ad anima viva!(Am trăit din artă, am trăit din iubire, Nu am rănit niciodată niciun suflet, trad.red.)În intimitate, artista își restrânge scrumul rugăciunilor. De ce o pedepsește Dumnezeu pe cea care duce o viață pioasă? Iar neclintirea sălii prinde murmur pe sotto voce(care de abia se aude,suav n.red.), Nell'ora del dolore perché, perché, Signore, perché me ne rimuneri così?(În ceasul durerii de ce,de ce, Doamne, de ce mă răsplătești așa?, trad.red.). În atmosferă religioasă, din șemineul palmelor, cărbuni încinși urmează unui si bemol arzător ,,Perché, perché, perché, Signor...”.(,,De ce, de ce, Doamne?...”) Floria Tosca în cascada rochiei se lasă ușor pe genunchi. Finalul ariei o găsește senină și grațioasă, neclintită, ca o Magdalenă în icoane. Aplauzele publicului nu sunt răsplată, ele curg minute în șir ofrandă interpretării artistei Cellia Caterina Costea. Este visul de artă lăsat moștenire de Gheorghe Costea, prim-fagotist, membru fondator al Operei Naționale Române din Iași.
Strălucesc stelele
Rebelul Cavaradossi, cu mânecile suflecate, gulerul cămășii ridicat, așezat în genunchi ca un copilandru își trage felinarul mai aproape și începe să scrie frenetic. Se răzgândește, se ridică deasupra cuvintelor și pare că nu-și recunoaște ultimele gânduri așternute pe hârtie. Își face camarad din sunetul scrisorii motolite în palme. Intră clarinetul rugător. Ca pe o ultimă picătură de rouă gustată pe buze, „E lucevan le stelle...”(„Era o noapte înstelată...”, trad. red.) se degajă în eter limpede, oxigenată. Tenorul frământă mâinile și își continuă aria. Cu brațele încrucișate pe piept, joacă cu dibăcie suspinele audienței între pianissime (sunete foarte joase, n.red.)Ș „E un passo sfiorava la rena...”(„Un pas atingea nisipul...”, trad.red.) și ritardando(scăderea treptată a sunetului, n.red.), „Mentr'io fremente le belle forme disciogliea... dai veli!”(„În timp ce tremur formele frumoase i le-am dezvăluit... din voaluri!”). Se ridică în picioare și melodia evoluează. Din poziție verticală emoțiile sunt transportate către ascultători în rubato (libertate asupra elasticității notei muzicale, n.red.) constant. Ecoul disperării se aude mai senzual ca niciodată, „L'ora è fuggita, e muoio disperato!/E muoio disperato! ”(„A trecut ceasul și mor deznădăjduit! Și mor în deznădejde!, trad.red.). Păstrează ghemotocul de hârtie din pumn. Dansul mâinilor nu îl încarcerează. „E non ho amato mai tanto la vita...”(„Și niciodată nu am iubit viața atât de mult...”(trad. red.). îl potolește și versul este păstrat în aceeași intensitate, sub tensiune de olmaz, acurată, sticloasă. Totul culminează cu redarea strălucirii metalice în acute, tipic vocii eroice germane, „...tanto la vita!...(...atâta viață!... )”. Ultima notă îi eliberează ultimul suflu. Artistul cade pe antebrațe cu pumnii strânși înainte, răzvrătit. Răzvrătit. Urale și ovații din sală îl țin țintuit la pământ. Minute. O succintă încercare de a potoli entuziasmul spectatorilor este zadarnică. Ropotul de aplauze îl poticnește. Palma dreaptă alunecă spre piept în dreptul inimii cu un gest firav. Ce îl doare pe tenor la această arie? Vârful degetelor urcă să caute picătura de rouă de pe buze, de la începutul ariei. Purtarea privirii în neant cuvântează actorul serii. Personajul puccinian divulgă tuturor, în seara de 3 noiembrie aniversară, cel mai bun tenor din România. Florin Guzgă se abandonează artei, scenei lirice și caracterului unui Mario Cavaradossi de legendă.
Comments